Cum îți pregătești mașina pentru toamna târzie?

Vara s-a sfârşit, iar pregătirile pentru toamnă au fost făcute. Ştim toţi că sezonul toamnei vine însoţit de ploi şi vreme capricioasă.

În cazul în care te gândeşti la o călătorie mai lungă sau, pur şi simplu, îţi pregăteşti maşina pentru temperaturi scăzute, este necesar să ai în vedere următoarele aspecte.

  • După ploaie, carosabilul este umed şi poate fi alunecos ➢ jante
  • Pâcla care se formează de la burniţă poate acoperi geamul, scăzând vizibilitatea ➢ ştergătoare
  • Ceaţa apare mai des, aşa că va fi nevoie să îţi adaptezi stilul de condus ➢ parbriz
  • Urmează să aduci în automobil noroi de pe tălpi, aşa că schimbările în interior sunt necesare ➢ preşuri.

Toate aceste scenarii sunt probabile în zilele de toamnă târzie. Cu cât temperatura scade, cu atât este nevoie să pregăteşti autovehiculul pentru condiţiile de afară. Care sunt acţiunile necesare pregătirilor pentru sezonul friguros?

#1 Curăţarea ştergătoarelor

Indiferent de vreme, drumurile lungi au impact asupra scurgerilor parbrizului, care se înfundă din cauza prafului, polenului, insectelor şi frunzelor care cad din ce în ce mai mult în această perioadă. 

  • Specialiştii recomandă curăţarea şi desfundarea scurgerilor înainte de sezonul ploios. Aceste scurgeri se găsesc în partea de jos a parbrizului, în apropierea ştergătoarelor, sub formă de orificii. 
  • De asemenea, lamele trebuie verificare şi schimbate, în caz că sunt crăpate ori uzate. Lama de cauciuc a ştergătoarelor are nevoie să fie flexibilă.

#2 Verificarea anvelopelor

Anvelopele de vară pot să nu arate semne de uzură pe măsură ce temperatura din termometre scade, iar toamna înaintează. Totuși, se recomandă ca acestea să fie schimbate preventiv. Dacă ai cumpărat deja anvelope de toamnă-iarnă în primăvară, atunci ştii că, la începutul anului, preţurile sunt mai reduse. Acesta este un moment bun pentru înlocuirea şi îmbunătăţirea aderenţei acestora. 

  • Roata de rezervă trebuie verificată pentru ca presiunea din ea să fie conform standardelor. 
  • Există multe motive pentru care ar trebui să verifici anvelopele. Două dintre ele sunt condiţiile de drum şi vremea nefavorabilă. Anvelopele mai vechi de 5 ani trebuie înlocuite indiferent de aspectul lor, iar presiunea trebuie verificată pentru fiecare în parte.

#3 Debarasarea obiectelor din maşină

Deşi poate părea că nu este neapărat necesară pe timp de vară, curăţarea maşinii trebuie făcută cu regularitate. Toamna trebuie să acorzi și mai multă atenţie debarasării obiectelor care îşi aveau locul în portbagaj sau în autovehicul pe durata verii.

  • Aruncă lucrurile inutile precum umbrelele de plajă, saltele pentru apă, sticle goale, ambalaje şi cutii. Împreună, acestea adaugă o greutate suplimentară maşinii şi duc la un consum de combustibil crescut.
  • Aceste obiecte pot fi înlocuite cu altele utile în noul sezon, cum ar fi făraşul, peria, cârpele curate şi racleta pentru gheaţă pe care o vei căuta peste câteva luni.

#4 Verificarea maşinii

Poţi începe cu documentele. 

  • Verifică datele de expirare ale ITP-ului, RCA-ului, rovinietei şi reviziei. Ar trebui chiar să îţi dezvolţi un obicei regulat pentru aceste verificări şi să ştii când trebuie să te ocupi de reînnoirea documentelor.
  • Cu această ocazie, verifică şi maşina. Programează o revizie generală într-un service, care să includă verificarea frânelor, suspensiilor, nivelul lichidelor, filtrelor, sistemul de aer condiţionat şi cel electric. 
  • Poţi completa totul cu un drum la spălătorie, care să includă degresarea şi aplicarea de ceară specială care să te ajute să eviţi apariţia ruginei.

#5 Pregătirile pentru drumuri lungi

Dacă ai pregătit un drum pe timpul toamnei sau în prag de iarnă, ai nevoie de pregătiri suplimentare. 

  • Pe lângă verificarea presiunii anvelopelor, trebuie să adaptezi maşina la tipul de drumul pe care le vei străbate. Informează-te despre traseu şi ia măsuri de pregătire.
  • Verifică echilibrarea roţilor şi starea filtrului de habitaclu. Apoi, verifică şi dacă lichidul pentru ştergerea parbrizului rezistă la temperaturi scăzute. Alege să pleci cu o sticlă suplimentară de lichid, ca să nu trebuiască să cauţi benzinării pe traseu doar pentru acesta.
  • Becurile de rezervă sunt necesare, mai ales pentru condiţii de ceaţă, ploaie sau ninsoare. De asemenea, dacă prinzi o ninsoare pe drum, asigură-te că ai la dispoziţie mănuşi şi spray pentru dezgheţarea încuietorilor, ca şi cablul de alimentare cu electricitate.

Drumurile făcute în sezonul de toamnă - iarnă

Nu uita că orice drum lung înseamnă provizii, pe care ar trebui să le ai la îndemână. Toamna este un anotimp când este plăcut să conduci, mai ales că eşti înconjurat de peisaje colorate cu frunze. 

Adaptarea mașinii la sezonul surprinzător de toamnă - iarnă te poate scuti de o mulțime de scenarii neplăcute. Verifică automobilul, ia măsurile necesare şi bucură-te de piesajul de afară!

Update cookies preferences